Oana Udrea, Meșendorf 65: „Am descoperit că pot să leg ideea de gurmand cu plăcerea gătitului”
Pe drumul Brașov-Sighișoara, frumusețea satelor săsești reușește să surprindă trecătorii: unii dintre ei rămân atât de impresionați, încăt renunță la viața din București pentru a se muta la țară. Este cazul Oanei și lui Adrian Udrea, care acum locuiesc la Meșendorf, unde s-au apucat de făcut brânză maturată sub brandul Brânza maturată de la Mesendorf, ulterior au deschis un punct gastronomic local în șura casei – Meșendorf 65, și de curând, oferă și cazare la Critz Cross, într-o curte săsească unde ai tot confortul orașului, însă în liniștea satului.
Brânza se găsește câteodată la târgurile de producători din capitală sau la Băcănia Veche, iar o masă la Meșendorf 65 trebuie musai rezervată cu cel puțin o zi în avans, căci totul se face pe îndelete, cu resurse locale, iar Oana nu vrea să grăbească niciun proces. „E un loc mic și pe lângă faptul că ne obligă legea, trebuie să fii în stare să pui în ordine toate lucrurile, și nu se poate oricâți oaspeți, oricum, oricând. Prefer să am o zi-două între grupuri ca să ne organizăm, și cel mai important, trebuie să fim și noi împăcați la sfârșitul zilei cu ceea ce am făcut,” explică Oana manifestul lor.
Cât privește cazarea, Critz Cross e deschis tot timpul anului, iar printr-un proiect recent implementat, în curtea casei se întâmplă și o serie de evenimente culturale, inclusiv legate de comunitate. Brunch-urile Beans&Dots Kitchen continuă în weekend-ul 19-20 octombrie cu ingrediente locale din Transilvania, atent curatoriate și pregătite de Oana Udrea în concordanță cu sezonul și felul în care natura și-a lăsat amprenta în acest an.
Pe scurt, este un punct gastronomic local, iar pentru noi este locul unde stăm și unde lucrăm în fiecare zi, locul care ne-a făcut practic să lăsăm Bucureștiul, deși asta n-a fost niciodată în plan, și locul unde eu gătesc și Adi face brânză maturată. Și, într-o zi de toamnă, reușim să urcăm într-o livadă și să mai adunăm provizii pentru iarnă. Este o bucățică mică de rai, după cu, zice lumea care vine pe aici, dar pentru noi e acasă, locul care ne e la suflet.
Cum a venit ideea de a deschide un punct gastronomic local?
Ideea a venit întâmplător, a fost o sumă de coincidențe, noi ne-am mutat aici și începuserăm să facem brânză maturată, și a apărut o solicitare de la un grup de turiști veniți din Marea Britanie pentru mese de prânz. Așa am început să gătim și pentru ceilalți.
De unde pasiunea pentru gătit?
Când eram copil, bunica de la Ocna Sibiului, cea care m-a influențat cel mai mult în tot ce fac acum, mă dădea afară din bucătărie și mă trimitea să învăț. Eu și fratele meu am fost crescuți de bunica, părinții erau ocupați cu serviciul, și bunicii aveau acest rol critic în educația și creșterea copiilor. Am avut norocul să am bunici din Transilvania, care țineau foarte mult la tradiții și pentru care plecarea de aici la București a fost un șoc puternic, dar a trebuit să se facă.
Eu am crescut cu tot acest univers pe care l-am recreat la Meșendorf și atunci, cumva, am zis că mă înham la treaba asta cu mesele. Probabil că am scotocit adânc în mine și am scos la iveală tot ce știam, tot ce îmi aminteam de la bunica – încă se întâmplă asta, îmi mai amintesc de una și de alta, și pentru că a venit oportunitatea cu pregătirea meselor pentru grupul de englezi, am zis hai să încercăm.
Noi oricum aveam ceva dotări la bucătărie, ne organizaserăm pentru prieteni și familie, nu ne-am gândit să ne câștigăm traiul din asta. Lucrurile s-au legat, eu am descoperit că îmi place și că pot să leg ideea de gurmand cu plăcerea gătitului, apoi mi-am adus aminte de rigoarea bunicii, de stilul în care făcea ea toate lucrurile în bucătărie.
Bineînțeles că am și citit în perioada asta cam tot ce mi-a căzut în mână în materie de organizare de bucătărie, de igienă, și cărți de rețete care m-au provocat într-un fel sau altul sau autori pe care i-am descoperit publicând în varii locuri. Așa am pornit, ne-am aruncat cu capul înainte și am dat drumul.
Cum ai descrie filosofia din spatele bucătăriei Meșendorf 65?
Am doar două cuvinte căci m-am mai gândit la ideea de filosofie a bucătăriei Meșendorf 65 și am reflectat: calitate și creativitate, ambele sunt pe același plan. Mi-am dat seama acum, la șase ani de când facem asta, n-a fost un scop în sine, dar la cum funcționăm acum, mi-am dat seama că asta vreau în fiecare zi când mă apuc de treabă, să fie cea mai bună mâncare pe care pot s-o fac în ziua respectivă cu ingredientele pe care le am. Eu trebuie să fiu extrem de mulțumită.
Cum este relația cu producătorii locali?
Lucrurile s-au făcut văzând și făcând, noi ne-am construit destul de repede primul solar, apoi și pe al doilea, după care la un moment dat ne-am dat seama că lucrând așa nu poți să le faci singur pe toate, cred că e cea mai mare prostie să te așezi într-un loc și să zici că le poți produce pe toate, pentru că n-ai cum să le faci cum trebuie. Probabil că de mântuială ți-ar ieși, dar nu ăsta era scopul nostru. Și am început să cunoaștem rând pe rând oameni faini din satele dimprejur: mai cunoșteai pe cineva, mai întrebai ce face, și așa am reușit să ne facem o mică rețea locală, un grup de oameni de la care știm ce cumpărăm, când putem cumpăra, îi putem suna, sunt pe o rază de câteva sate, nu mai departe, și suntem foarte mulțumiți de felul în care colaborăm. Ei au la rândul lor și alte lucruri de făcut, mica producție este ceva adiacent și atunci lumea nu înțelege de ce nu avem cantități mari, sau de ce n-avem tot timpul. Suntem toți foarte mici producători și ne propunem să rămânem mici, și să fim foarte buni, o chestie care pe multă lume contrariază.
Ce meniu ați propus pentru brunch-ul de la Beans&Dots?
Când ne-a oferit Anca provocarea, am zis așa: va fi ceva specific anotimpului și mai ales, va fi foarte bine legat de cum a fost anul acesta: secetos și dificil. Sunt ingrediente locale, pe care le pun în valoare atât urmărind rețetele clasice, cât și oferind un twist.
Am propus un meniu aproape fără carne, construit cu produse locale, cum le făcea bunica. Vor fi niște uscăței – un fel de crackers, Evangelischer speck – o pastă de slănină cu ceapă și ou. Totodată, vreau să ofer mai multe variante de prune – sub formă de găluște și prune uscate, dar și de mere și pere, atât ca fel principal, cât și ca desert, care vor completa ideea de brunch. Desigur, nu va lipsi brânza noastră.
Cu ce asociezi cel mai des băutul de cafea?
Cu siguranță, trezitul de dimineață. Noi suntem oameni care nu mănâncă mic dejun, am venit cu acest prost obicei de la București, dar nu ne punem în mișcare fără cafea. Asociez dimineața cu trezitul la Meșendorf, ieșitul din casă, tras aer în piept, cu liniștea extraordinară a satului. Adi face cafea și ne așezăm în curte, la buturugă, să planificăm ziua. Poate că sună bătrânesc, dar ăsta e micul nostru ritual și pentru noi așa arată diminețile. După aia, pe parcursul zilei, cafeaua mai vine de câteva ori, dar în timp ce lucrez. Există o ceașcă de cafea pe care o mut de colo-colo în bucătărie, o uit prin locuri, îmi mai aduc aminte de ea, n-o mai tratez cu atâta respect ca dimineața. Însă când plecăm prin lume, ne lipsește acest ritual al dimineților cu cafea, în curtea noastră.
Meșendorf 65
Pe drumul Brașov-Sighișoara, frumusețea satelor săsești reușește să surprindă trecătorii: unii dintre ei rămân atât de impresionați, încăt renunță la viața din București pentru a se muta la țară. Este cazul Oanei și lui Adrian Udrea, care acum locuiesc la Meșendorf, unde s-au apucat de făcut brânză maturată sub brandul Brânza maturată de la Mesendorf, ulterior au deschis un punct gastronomic local în șura casei – Meșendorf 65, și de curând, oferă și cazare la Critz Cross, într-o curte săsească unde ai tot confortul orașului, însă în liniștea satului.
Brânza se găsește câteodată la târgurile de producători din capitală sau la Băcănia Veche, iar o masă la Meșendorf 65 trebuie musai rezervată cu cel puțin o zi în avans, căci totul se face pe îndelete, cu resurse locale, iar Oana nu vrea să grăbească niciun proces. „E un loc mic și pe lângă faptul că ne obligă legea, trebuie să fii în stare să pui în ordine toate lucrurile, și nu se poate oricâți oaspeți, oricum, oricând. Prefer să am o zi-două între grupuri ca să ne organizăm, și cel mai important, trebuie să fim și noi împăcați la sfârșitul zilei cu ceea ce am făcut,” explică Oana manifestul lor.
Cât privește cazarea, Critz Cross e deschis tot timpul anului, iar printr-un proiect recent implementat, în curtea casei se întâmplă și o serie de evenimente culturale, inclusiv legate de comunitate.
Brunch-urile Beans&Dots Kitchen continuă în weekend-ul 19-20 octombrie cu ingrediente locale din Transilvania, atent curatoriate și pregătite de Oana Udrea în concordanță cu sezonul și felul în care natura și-a lăsat amprenta în acest an.
Rezervă o masă aici
Ce reprezintă Meșendorf 65?
Pe scurt, este un punct gastronomic local, iar pentru noi este locul unde stăm și unde lucrăm în fiecare zi, locul care ne-a făcut practic să lăsăm Bucureștiul, deși asta n-a fost niciodată în plan, și locul unde eu gătesc și Adi face brânză maturată. Și, într-o zi de toamnă, reușim să urcăm într-o livadă și să mai adunăm provizii pentru iarnă. Este o bucățică mică de rai, după cu, zice lumea care vine pe aici, dar pentru noi e acasă, locul care ne e la suflet.
Cum a venit ideea de a deschide un punct gastronomic local?
Ideea a venit întâmplător, a fost o sumă de coincidențe, noi ne-am mutat aici și începuserăm să facem brânză maturată, și a apărut o solicitare de la un grup de turiști veniți din Marea Britanie pentru mese de prânz. Așa am început să gătim și pentru ceilalți.
De unde pasiunea pentru gătit?
Când eram copil, bunica de la Ocna Sibiului, cea care m-a influențat cel mai mult în tot ce fac acum, mă dădea afară din bucătărie și mă trimitea să învăț. Eu și fratele meu am fost crescuți de bunica, părinții erau ocupați cu serviciul, și bunicii aveau acest rol critic în educația și creșterea copiilor. Am avut norocul să am bunici din Transilvania, care țineau foarte mult la tradiții și pentru care plecarea de aici la București a fost un șoc puternic, dar a trebuit să se facă.
Eu am crescut cu tot acest univers pe care l-am recreat la Meșendorf și atunci, cumva, am zis că mă înham la treaba asta cu mesele. Probabil că am scotocit adânc în mine și am scos la iveală tot ce știam, tot ce îmi aminteam de la bunica – încă se întâmplă asta, îmi mai amintesc de una și de alta, și pentru că a venit oportunitatea cu pregătirea meselor pentru grupul de englezi, am zis hai să încercăm.
Noi oricum aveam ceva dotări la bucătărie, ne organizaserăm pentru prieteni și familie, nu ne-am gândit să ne câștigăm traiul din asta. Lucrurile s-au legat, eu am descoperit că îmi place și că pot să leg ideea de gurmand cu plăcerea gătitului, apoi mi-am adus aminte de rigoarea bunicii, de stilul în care făcea ea toate lucrurile în bucătărie.
Bineînțeles că am și citit în perioada asta cam tot ce mi-a căzut în mână în materie de organizare de bucătărie, de igienă, și cărți de rețete care m-au provocat într-un fel sau altul sau autori pe care i-am descoperit publicând în varii locuri. Așa am pornit, ne-am aruncat cu capul înainte și am dat drumul.
Cum ai descrie filosofia din spatele bucătăriei Meșendorf 65?
Am doar două cuvinte căci m-am mai gândit la ideea de filosofie a bucătăriei Meșendorf 65 și am reflectat: calitate și creativitate, ambele sunt pe același plan. Mi-am dat seama acum, la șase ani de când facem asta, n-a fost un scop în sine, dar la cum funcționăm acum, mi-am dat seama că asta vreau în fiecare zi când mă apuc de treabă, să fie cea mai bună mâncare pe care pot s-o fac în ziua respectivă cu ingredientele pe care le am. Eu trebuie să fiu extrem de mulțumită.
Cum este relația cu producătorii locali?
Lucrurile s-au făcut văzând și făcând, noi ne-am construit destul de repede primul solar, apoi și pe al doilea, după care la un moment dat ne-am dat seama că lucrând așa nu poți să le faci singur pe toate, cred că e cea mai mare prostie să te așezi într-un loc și să zici că le poți produce pe toate, pentru că n-ai cum să le faci cum trebuie. Probabil că de mântuială ți-ar ieși, dar nu ăsta era scopul nostru. Și am început să cunoaștem rând pe rând oameni faini din satele dimprejur: mai cunoșteai pe cineva, mai întrebai ce face, și așa am reușit să ne facem o mică rețea locală, un grup de oameni de la care știm ce cumpărăm, când putem cumpăra, îi putem suna, sunt pe o rază de câteva sate, nu mai departe, și suntem foarte mulțumiți de felul în care colaborăm. Ei au la rândul lor și alte lucruri de făcut, mica producție este ceva adiacent și atunci lumea nu înțelege de ce nu avem cantități mari, sau de ce n-avem tot timpul. Suntem toți foarte mici producători și ne propunem să rămânem mici, și să fim foarte buni, o chestie care pe multă lume contrariază.
Ce meniu ați propus pentru brunch-ul de la Beans&Dots?
Când ne-a oferit Anca provocarea, am zis așa: va fi ceva specific anotimpului și mai ales, va fi foarte bine legat de cum a fost anul acesta: secetos și dificil. Sunt ingrediente locale, pe care le pun în valoare atât urmărind rețetele clasice, cât și oferind un twist.
Am propus un meniu aproape fără carne, construit cu produse locale, cum le făcea bunica. Vor fi niște uscăței – un fel de crackers, Evangelischer speck – o pastă de slănină cu ceapă și ou. Totodată, vreau să ofer mai multe variante de prune – sub formă de găluște și prune uscate, dar și de mere și pere, atât ca fel principal, cât și ca desert, care vor completa ideea de brunch. Desigur, nu va lipsi brânza noastră.
Cu ce asociezi cel mai des băutul de cafea?
Cu siguranță, trezitul de dimineață. Noi suntem oameni care nu mănâncă mic dejun, am venit cu acest prost obicei de la București, dar nu ne punem în mișcare fără cafea. Asociez dimineața cu trezitul la Meșendorf, ieșitul din casă, tras aer în piept, cu liniștea extraordinară a satului. Adi face cafea și ne așezăm în curte, la buturugă, să planificăm ziua. Poate că sună bătrânesc, dar ăsta e micul nostru ritual și pentru noi așa arată diminețile. După aia, pe parcursul zilei, cafeaua mai vine de câteva ori, dar în timp ce lucrez. Există o ceașcă de cafea pe care o mut de colo-colo în bucătărie, o uit prin locuri, îmi mai aduc aminte de ea, n-o mai tratez cu atâta respect ca dimineața. Însă când plecăm prin lume, ne lipsește acest ritual al dimineților cu cafea, în curtea noastră.